Daniela Palade TeodorescuEditorial Director

Despre mine

În aproape 25 de ani de jurnalism 2.0, 3.0, 4.0, am învățat că axul fundamental al comunicării, PR-ului și brandingului personal este autenticitatea. Asta dă diferența dintre o poveste de succes și o poveste de valoare. Ajungi greu la ea, și ca trăitor și ca intervievator. Am învățat acest lucru de la eroii anonimi pe care i-am adus în lumina reflectoarelor, de la persoanele publice, de la liderii, antreprenorii și managerii despre care am scris în toți acești ani.

Am pornit de la pionierat în presa glossy, cu pager și valiza pregătită pentru tipografie și am traversat toate etapele până la ceea ce trăim cu toții azi. Un singur lucru a rămas constant – poveștile și oamenii care le trăiesc și le animă.

Sunt un jurnalist care merge împotriva curentului, cred în networkingul de calitate și îmi place să lucrez cu profesioniști care fac lucrurile din vocație, din conștiință, din convingere. Cu responsabilitate, apetit pentru inovație și dinamism. De aceea am acceptat invitația de a face parte din echipa Tudor Communication, pentru că știu să comunice ASTFEL. Adică ALTFEL.

Testimoniale

  • Câteva dintre avantajele colaborării cu TUDOR COMMUNICATION sunt: abordarea individuală în raport cu nevoile clientului, capacitatea de a găsi soluții la situații neobișnuite, promptitudinea cu care sunt îndeplinite toate sarcinile, și, nu în ultimul rând, creativitatea și nivelul ridicat de profesionalism.

    Lyubomir Gerasimov CEO Daisy Tech JSC
  • Am avut o colaborare foarte  bună cu echipa Tudor pe care dorim s-o continuăm. Este o echipă de profesioniști, atentă la detalii, care analizează cu răbdare subiectele și temele propuse, care se documentează atent pentru ca materialele care ajung în media să fie corecte, argumentate și relevant prezentate. Recomandăm cu încredere serviciile Tudor Communication pentru comunicare.

    Teodor Ioan Birț Președinte Asociația Administratorilor de Piețe din România
  • Echipa Tudor știe să transforme elementele de bază ale unui proiect în știri de interes public, are capacitatea de a construi scenarii, astfel încât proiectul să fie prezentat în producții editoriate relevante. Cerințele au fost trimise la timp, fiecare detaliu care urma să ajungă la public a fost analizat, clarificat, agreat de ambele părți. Peste 4.000.000 de oameni au cunoscut informații simultan despre o campanie.

    Zorina Plesca Marketing Specialist / Owner - Enjoy Marketing
  • Tudor Comunication a fost alături de noi în momente cheie ale evoluției Pegas și ne bucură faptul că suntem siguri că ne putem baza oricând pe profesionalismul și spontaneitatea lor pentru a crea noi amintiri în istoria Pegas.

    Andrei Botescu Fondator Atelierele Pegas
  • Echipa TUDOR Communication m-a răsfățat cu încredere genuina și mi-au potențat curajul de a ieși in fata, de a fi un exemplu pe care alții ar putea sa îl urmeze.

    Claudia Chiru Fondator / Manager SAGA Kid
  • Au tratat proiectul meu cu grijă și atenție și tot timpul au fost prietenoase, profesioniste. În ceea ce privește rețelele, acoperirea și capacitatea de a genera știri de presă pozitive - aș spune că eficacitatea lor este incomparabilă pe piața românească. Pe scurt - Tudor Communication primește de fiecare dată recomandarea mea - multe mulțumiri, doamnelor!

    Daniel Kearvell Autor
  • La finalul zilei totul se rezumă la performanță! Am avut plăcerea să lucrăm cu Tudor Communication în cadrul mai multor evenimente. Mihaela și echipa ei au acel talent de a scoate în față poveștile potrivite, fac PR cu grație și aduc performanța la cel mai înalt nivel, evenimentele noastre ajungând în presa din România în timp real.

    Osnat Peled BWFR - președintele BWFR
  • Echipa Tudor Communication nu înseamnă doar o echipă de profesionşti, ci şi oameni empatici, pozitivi, oameni pasionaţi de ceea ce fac. Prin urmare, creativitatea, implicarea totală, seriozitatea si spiritul exuberant sunt caracteristici esentiale ale echipei. Daca vrei un drum pavat cu succes, alegi Tudor Communication.

    Luiza Eacobescu Toman Diet Romania
  • Colaborarea cu Tudor Comunication, pe langa beneficiile pe care le-a adus business-ului nostru, ne-a dat ocazia sa cunoastem o echipa dedicata si implicata 100% in proiectele si colaborarile pe care le au.

    Dr. Diana Marin Medic pedodont si owner clinica Dentiq
  • În relațiile noastre din ultimii doi ani, am avut o mulțime de “prima dată” împreună. Prima noastră agenție de PR din România, primul comunicat de presă, prima conferință de presă, primul speech în fața a 300 de persoane, primul interviu în fața camerei. La cât mai multe astfel de colaborări!

    Aurimas Kacinskas Creditinfo Romania

Începe să tastezi și apasă Enter pentru a căuta