Zâmbete de campioni la Balul „Junior Sport”

 În Comunicate de presă

Vineri, 26 februarie 2016 – Unsprezece sportivi români juniori, care s-au remarcat la disciplinele sportive olimpice care au avut loc în cursul anului 2015, au fost premiați joi seara, în cadrul Balului „Sportiv Junior”. Cei 11 sportivi provin de la cluburi sportive din toată țara și acoperă mare parte din sporturile la care România înregistrează performanțe în mod tradițional. Sportivii au primit și un premiu special, servicii stomatologice gratuite, până când  aceștia vor împlini vârsta de 20 de ani. Medici stomatologi specializați vor avea grijă de sănătatea dentară a fiecărui campion, astfel încât performanțele lor să nu fie afectate de probleme stomatologice.

Cele 11 premii acordate în cadrul galei au fost înmânate de nume mari ale sportului românesc: Mihai Covaliu, Ana Maria Popescu (Brânză), Simona Pop, Sandra Izbașa, Marian Drăgulescu, Silvia Stroescu, Alina Dumitru, George Boroi, Cristian Gațu, Camelia Potec, Mihai Leu, Gheorghe Berceanu, Viorel Mazilu, Geta Damian Andrunache, Alin Petrache, Elisabeta Lipă, Viorel Mazilu, Virgil Stănescu.

Lista celor 11 campioni, care au obținut „Trofeul JUNIORUL ANULUI 2015”

  • Adina Diaconu (Slatina, 15 ani) – tenis de masă
  • Alexandra Predescu (București, 16 ani) – scrimă
  • Ștefania Priceputu (Craiova, 16 ani) – lupte
  • Cosmin Gîrleanu (Hunedoara, 16 ani) – box
  • Dragomir Iordache (Iași, 17 ani) – tir
  • Robert Glință (Cluj, 18 ani) – natație
  • Elena Meroniac (București, 19 ani) – kaiak-canoe
  • Doru Ilie Stoian (București, 19 ani) – haltere
  • Alexandru Cosmin Macovei (București, 19 ani) – canotaj
  • Ștefania Dobre (București, 19 ani) – judo
  • Florentina Marincu (Deva, 19 ani) – atletism

Alexandra Predescu, de la CSA Steaua, campioană mondială la spadă cadeți feminin individual (Tashkent, 2015) a fost foarte emoționată atunci când a primit trofeul din mâinile unei mari sportive a scrimei românești și mondiale, Ana Maria Popescu (Brânză), pe urmele căreia speră să calce și Alexandra într-o bună zi.

Trofee speciale acordate la Balul Junior Sport, printre care:

  • Anne Marie Bontea (București, 13 ani) – echitație/Trofeul special „Speranța Junior”
  • Olivia Cîmpian (Deva, 15 ani) – gimnastică/Trofeul special „Speranța Junior”

„Sunt fericită că am ajuns aici. Fiecare premiu pe care îl obțin mă face să îmi doresc să ajung tot mai sus. Muncesc din greu pentru pasiunea mea. Mă antrenez 5 zile/săptămână, câte 4 ore/ziLe mulțumesc tuturor celor care m-au susținut”, a declarat Anne Marie Bontea, cea mai tânără campioană la echitație din România.

Silvana Constantinescu, mama spadasinei de la ACS Stesial – Cristina Constantinescu, a primit Trofeul „PĂRINTELE ANULUI 2015“. La doar 13 ani, fiica ei, Cristina a trecut prin nenumărate încercări, dar a revenit de fiecare dată pe planșa de scrimă și continuă să facă acest sport cu mult succes, coordonată de pe margine de antrenoarea Alina Ciuculescu. Trofeul i-a fost înmânat Silvanei Constantinescu de către Simona Pop (CSA Steaua), campioană europeană și vicecampioană mondială cu echipa de spadă seniori feminin a României în 2015.

Un inedit premiu special

Balul Junior Sport a prilejuit și acordarea unui premiu inedit, din partea lanțului de clinici Smile Factory, ai cărui medici vor avea grijă de toate problemele dentare ale micilor campioni, până când aceștia vor împlini vârsta de 20 de ani.

„Mă bucur foarte mult că visul nostru de a ajuta sportivii s-a împlinit. Micii campioni vor primi gratuit tratamente dentare în cele mai bune condiţii, dar şi educaţie medicală pentru a şti cum să-şi păstreze dantura sănătoasă”, a declarat Laura Oneci, managerul Smile Factory.

Sănătatea orală a juniorilor este foarte importantă pentru medicii din clinica Smile Factory, care se vor asigura că aceștia vor primi tratamente de cea mai bună calitate pentru problemele lor dentare. De asemenea, campionii vor afla mai multe informații despre importanța sănătății dentare, dar și a prevenției, în cadrul întâlnirilor cu medicii.

Mihaela Raluca Tudor

Sunt antreprenor, PR și strateg în branding personal. Ajut alți antreprenori, manageri și specialiști să devină mai puternici, mai influenți și mai credibili.

Postări recomandate

Spune-ne părerea ta!

Hai să vorbim!

Bună! Contactează-ne pentru orice întrebare sau stabilește direct o întâlnire.

Nu poți citi? Schimbă text.

Începe să tastezi și apasă Enter pentru a căuta