Bani europeni pentru salvarea medicinei româneşti

 În Comunicate de presă

Comunicat de presă

Vineri, 23 octombrie 2015 – Aproape 750 de elevi și studenți mediciniști au învățat de la cei mai buni specialiști din domeniu de ce mai merită să fii medic chirurg sau de terapie intensivă în România. Timp de 18 luni, tinerii au fost consiliați și orientați profesional, au luat parte la activități din spitale, iar cei mai buni dintre studenți au câștigat stagii de practică la clinici de renume din Franţa şi Spania.

Despre cum i-au ajutat stagiile de practică, cât de motivaţi sunt să rămână în ţară şi dacă se gândesc să mai dea o şansă medicinei româneşti, vor vorbi studenţi participanţi în proiect, dar şi medicii care i-au coordonat, într-o conferinţă de presă ce va avea loc joi, 29 octombrie, de la ora 11.00, la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București.

La conferinţă vor participa:

  • dr. Laura Constantinescu, managerul programului de consiliere şi practică în terapie intensivă
  • dr. Constantin Vlad Denis, managerul programului de consiliere şi practică în chirurgie

Studenții români la medicină au învățat în spitale de top din Europa. 39 din cei aproape 400 de studenți la medicină au făcut practică în Spitalul Bichat Claude Bernard, Paris, şi în Spitalul Mollet, Barcelona, după ce au dovedit în România că sunt cei mai buni în chirurgie şi terapie intensivă. Stagiile fac parte din două proiecte inițiate de Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Este al doilea an consecutiv când studenții noștri merg în Europa pentru specializare. Proiectele, cunoscute sub numele de „Program de consiliere pentru elevi și studenți la Medicină și Practică în Chirurgie”, respectiv „Program de consiliere pentru elevi și studenți la Medicină și Practică în Terapie Intensivă”, sunt finanțate din fonduri europene și au drept scop pregătirea și consilierea viitorilor medici pentru a rămâne în România și a avea o carieră de succes.

Medicii din spitalele europene au fost încântați de pregătirea studenților români.

[n.r.: Studenții] au avut acces la reanimare și la blocul operator în mai multe specialități chirurgicale. Partea teoretică a fost dedicată acelor gesturi pe care le vor putea face și în afara reanimărilor (abord venos, regularea debitului cardiac, interacțiile între circulație și vetilație). De asemenea s-a insistat mult pe raționamentul medical și pe principiile de fiziologie și fiziopatologie, spune dr. Dan Langrois, șef secție ATI Cardiovascular, Spitalul Bichat Claude Bernard, Paris.

Proiectele, care au debutat în mai 2014 și se vor încheia pe 31 octombrie 2015, sunt cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţăturii pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”.

Spune-ne părerea ta!

Hai să vorbim!

Bună! Contactează-ne pentru orice întrebare sau stabilește direct o întâlnire.

Nu poți citi? Schimbă text.

Începe să tastezi și apasă Enter pentru a căuta